Supliment ZF – După Afaceri Premium – iunie 2026

55,00 lei

(TVA inclus in pret)

Vara nu-i ca iarna. Și totuși… E aproape iulie, e trecut de „miezul nopții“, și totuși, afară e soare, iar temperatura nu sare de 10 grade. E vară, doar că e vara polară în Svalbard, un arhipelag aflat la distanță aproape egală de Polul Nord și de Norvegia continentală, de care și altfel aparține. Aici, de la finalul lunii aprilie până la finalul lui august, soarele nu apune. E zi 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. În acest loc aproape uitat de lume, ziua e ca noaptea, iar vara e ca iarna. Cel puțin acum…

Brand:

Descriere

Vara nu-i ca iarna. Și totuși…

E aproape iulie, e trecut de „miezul nopții“, și totuși, afară e soare, iar temperatura nu sare de 10 grade. E vară, doar că e vara polară în Svalbard, un arhipelag aflat la distanță aproape egală de Polul Nord și de Norvegia continentală, de care și altfel aparține. Aici, de la finalul lunii aprilie până la finalul lui august, soarele nu apune. E zi 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. În acest loc aproape uitat de lume, ziua e ca noaptea, iar vara e ca iarna. Cel puțin acum. Pentru că atunci când vine iarna polară, oamenii nu văd lumina soarelui cu lunile, iar temperaturile coboară până la -30 de grade. Zăpada acoperă tot, iar gheața transformă marea într-un patinoar. Din cauza acestei situații, timpul se scurge altfel aici. Am ajuns în Svalbard de mai bine de o săptămână, perioadă în care am navigat dinspre „capitala“ Longyearbyen către nord, către paralela de 80 de grade, iar acum facem drumul înapoi. Ca niciodată, nu am știut în niciun moment ce oră e sau ce zi.

Poate și din cauza „gărzilor“ de câte patru ore necesare pentru a naviga uneori și 24 de ore continuu. Dar nu doar de-asta (deși e prima dată pentru mine la sailing). Am simțit că trăiesc în afara timpului. Nicio călătorie de până acum nu mi-a dat același sentiment de libertate și de detașare. Și cu siguranță nu e doar de la sailing. E de la această zi permanentă și de la această iarnă în mijloc de vară, când Europa Centrală și de Sud se coace la 40 de grade. După mai mulți ani (cam începând cu pandemia) în care am simțit că nu pot ține pasul cu orele, cu minutele sau cu zilele, acum am senzația că am câștigat eu această cursă. Și nu pentru că am accelerat, ci pentru că m-am oprit. Nu știu cum aș putea să repet această senzație în altă parte (poate doar într-un loc similar – Groenlanda, la tine mă gândesc), dar vreau să cred că pot să o fac. Vreau să cred că până și pentru cineva ca mine există relaxarea supremă, chiar dacă ea nu vine la pachet cu yoga, plajă sau vreme bună. Scriam acum puțină vreme că și să vreau, nu îmi pot opri creierul. Se pare că m-am înșelat. Și nu am nevoie de mult. Ori dacă eu am putut, poate oricine, doar că fiecare în felul său. Unii. precum colega mea Roxana, dar și mulți, alții aleg să alerge, după cum veți afla în paginile acestei ediții. Alții, optează pentru fel și fel de călătorii (idem). Sunt și aceia pentru care shopping-ul e terapie. Cititul poate fi și el pe lista scurtă. Pentru voi toți, am pregătit o serie de povești care sperăm să vă inspire. Lectură plăcută!

Cristina Roşca,
Editor-şef  După Afaceri Premium

 

Dacă pe parcursul unei luni vi se face atât de dor de noi că nu puteți aștepta următoarea ediție print, ne găsiți și online. Suntem prezenți pe site-ul revistei da.zf.ro unde vă putem inspira cu noutățile din industria de lux și lifestyle. Vom celebra împreună arta de a trăi frumos cu cele mai importante lansări de parfumuri, modele de mașini sau colecții de modă. Nu vom uita nici deschiderile de restaurante, galerii de artă sau magazine


Mai multe detalii puteţi citi în cel mai nou număr din După Afaceri Premium.

Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.

Comandă Suplimentul După Afaceri Premium mai jos la preţul de 55 de lei, TVA inclus.