Coșul tău nu conține produse
Anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie – 2026
(TVA inclus in pret)
În al treilea an de încetinire a economiei la o rată de sub 1%, oamenii se întreabă dacă este vorba de o pauză de respirație și creșterea se va relua sau, așa cum se spune, modelul anterior s-a epuizat și va trebui găsit altceva pentru a accelera spre 3-5% anual. Anuarul Cei mai mari jucători din economie (CMMJE), aflat la a 21-a ediție, arată însă că vectorii creșterii – și anume liderii din cele aproape 80 de sectoare de activitate analizate – au resurse suficiente, și de profitabilitate, și de productivitate, pentru viitor…
Descriere
În al treilea an de încetinire a economiei la o rată de sub 1%, oamenii se întreabă dacă este vorba de o pauză de respirație și creșterea se va relua sau, așa cum se spune, modelul anterior s-a epuizat și va trebui găsit altceva pentru a accelera spre 3-5% anual. Anuarul Cei mai mari jucători din economie (CMMJE), aflat la a 21-a ediție, arată însă că vectorii creșterii – și anume liderii din cele aproape 80 de sectoare de activitate analizate – au resurse suficiente, și de profitabilitate, și de productivitate, pentru viitor. Puțini își dau seama că economia românească este astăzi atât de sofisticată, de diversă și de efervescentă, prin companiile sale cele mai dinamice din diverse sectoare precum energie (exemplu Enevo), farma (ex. Farmacia Tei), retail (ex. La Cocoș), producție de ape cu vitamine (ex. Vitamin Aqua), fast-food (ex. Spartan), IT (ex. UiPath, FinTech OS), încât nu mai e nevoie decât de o masă critică pentru a decola cu totul. Această masă critică înseamnă mobilizarea resurselor rămase încă nefolosite. Sunt resurse umane, geografice, geologice, financiare și instituționale insuficient utilizate. Cine va reuși să pună în valoare mediul rural, de exemplu, cu mici ateliere de producție de orice în cele 4.000 de comune ale României – pentru alimente, de biciclete, reparații auto sau chiar servicii IT – va descoperi aurul. Extinderea infrastructurii de gaze, canalizare și apă va deschide drum spre economie unei noi Românii, o Românie care lipsește astăzi când vorbim de consumul de bere, de pastă de dinți sau de computere. Doar aducerea la nivel standard a acestei Românii va asigura creștere de cel puțin 5% pe an pentru încă două decenii, necesară pentru recuperarea decalajelor față de Europa de Vest.
România poate imagina o decolare care să mențină prezența masivă a populației în mediul rural ca pe un avantaj strategic. Extinderea rețelei de infrastructură de autostrăzi de la est la vest și de la nord la sud, în următorii cinci ani, și a rețelelor de șosele adiacente va capilariza dezvoltarea economiei. Firmele de distribuție și companiile de logistică vor fi chemate să pună în valoare resursele locale și să le găsească cea mai bună utilizare. Ceea ce pare astăzi un dezavantaj strategic – nivelul mare al autoconsumului – va deveni un avantaj, pe măsură ce geografia, geologia și biologia (plante, animale, oameni) vor fi determinante, mai mult decât tehnologia, în viața indivizilor.
Goana după AI a arătat rapid că limitele sunt în producția de metale rare, de energie și, în curând, se va vedea ce preț au alimentele de calitate față de cele produse industrial. Odată cu „comoditizarea“ tehnologiei și a cunoștințelor, bariera principală în calea dezvoltării va fi, în principal, accesul la resurse. Oamenii își vor schimba alegerile pe măsură ce puterea oferită de AI le va da posibilitatea să producă mai mult și mai repede orice. AI va aduce eliberarea, iar libertatea înseamnă selecție. De aceea, miza următorilor ani pentru România va fi trecerea de la o economie de import la o economie de producție de calitate. Schimbările vor fi decisive odată cu revoluția AI, care va democratiza cunoașterea într-o măsură mult mai mare decât au făcut-o până acum electricitatea sau internetul. Cine are acces la resurse naturale de calitate – ceea ce este cazul României, din belșug – va beneficia de această transformare uriașă în ceea ce privește lanțurile de producție. O bună strategie de punere în valoare a acestor resurse, de apropiere a producătorului de consumator și de scurtcircuitare a lanțurilor clasice – distribuție, retail – va fi transformatoare și va putea face din România o atracție în Europa, din acest punct de vedere.
Acumularea de capital și cunoaștere din ultimii 15 ani de creștere economică neîntreruptă, cu excepția anului pandemiei, în 2020, va schimba structural economia românească și îi va permite ieșirea din această perioadă de stagnare. Dunărea, munții, pădurile, Bărăganul, Marea Neagră și celelalte bogății geografice, geologice și biologice ale României vor determina, pe termen lung, diferența de dezvoltare față de alte țări din regiune și din lume.
SORIN PÂSLARU, redactor-șef ZF
sorin.pislaru@zf.ro
Mai multe detalii puteţi citi în Anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie 2026
Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.
Comandă anuarul la preţul de 550 de lei, TVA inclus.
Pentru abonamente ZF, vă rugăm contactaţi-ne la adresa de e-mail claudia.mirt@m.ro.

